Funcționarul public este definit prin Codul penal iar de lângă definiţia comună pe care o cunoaştem deja, art. 175 alin. 2) prevede că este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Aceasta definiţie conform ultimelor noutăţi legislative a fost considerată ambiguă, fiind invocată şi o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se reţine că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal încalcă principiile constituţionale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, legalitatea pedepsei şi reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora.
Se consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt confuze şi imprecise şi, prin urmare, imprevizibile, deoarece legiuitorul nu arată în mod expres care sunt persoanele al căror statut este compatibil cu incriminările prevăzute în Partea specială a Codului penal. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate trebuie ca ea să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu sunt confuze, imprecise şi imprevizibile, chiar dacă nu prevăd expres categoriile profesionale vizate, întrucât îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege criticat trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele speciale care îi reglementează statutul. Dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat sunt persoane avizate şi diligente, care au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie.
Semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Aşadar, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 781/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 184/2018.
