Factura la gaze plătită în rate. Vezi cum s-ar putea face

de Stiri Buzau Media

gaz-aragazVeste bună pentru buzoienii care au dificultăţi financiare la plata facturilor de gaz. Consumatorii ar putea conveni cu furnizorul, plata facturii în rate. Potrivit unui nou regulament de furnizare a gazelor naturale, conceput de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, cele două părţi se pot pune de acord, astfel încât facturile mari la gaz din lunile cu consum mai ridicat, să poată fi  plătite eşalonat în restul anului. Consumatorii de gaze naturale le pot solicita furnizorilor să accepte plata în rate a debitelor, potrivit noului Regulament, cu valoare de lege, conceput de ANRE. Pentru a cere o păsuire la plata facturilor, un client cu dificultăţi financiare ar trebui să scrie o scrisoare către furnizor, în care să îţi explice situaţia şi să facă o propunere de reeşalonare. Compania poate fi de acord cu cererea sau poate avea o contra-propunere.

Cele două părţi trebuie însă să se pună de acord, pentru că ANRE nu poate obliga furnizorul să accepte reeşalonarea. La capitolul Drepturile clienţilor, un paragraf precizează că aceştia pot „solicita furnizorului, în situația în care se confruntă cu dificultăți financiare la plata facturii, analizarea posibilității negocierii unui plan de eșalonare la plată a sumelor datorate”. Acest drept nu figurează în regulamentul de furnizare a gazelor naturale aflat în vigoare. De el pot beneficia atât consumatorii casnici cât şi cei industriali. Printre alte drepturi ce revin din calitatea de consumator de gaze introduse în Regulament se mai numără:
– să denunţe unilateral contractul de furnizare, cu respectarea condiţiilor/clauzelor contractuale, şi să-şi schimbe efectiv furnizorul, în termen de cel mult 21 de zile de la data solicitării, conform proceduri specifice aprobate de ANRE;
– să primească de la furnizor decontul final de lichidare, în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării furnizorului sau de la data încetării contractului de furnizare;
– să solicite furnizorului date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum proprii, pentru o perioadă de până la 24 luni anterioare solicitării sau pentru perioada scursă de la încheierea contractului de furnizare, dacă aceasta din urmă este mai mică; solicitarea clientului final trebuie să cuprindă datele de identificare ale acestuia, CLC/adresa locului de consum, perioada pentru care se solicită informaţiile, opţiunea pentru utilizarea/neutilizarea formatului-cadru de prezentare a datelor, prevăzut în anexa la prezentul regulament, şi modalitatea aleasă de client pentru transmiterea datelor solicitate.
– să solicite furnizorului informaţii privind valoarea facturilor emise în ultimele 24 luni sau pentru perioada scursă de la încheierea contractului de furnizare, dacă aceasta din urmă este mai mică.

În România, există 3,4 milioane de consumatori de gaze şi sute de furnizori

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns