Guvernul a adoptat acordarea de vouchere pentru after-school pentru elevii din 150 de școli, masă caldă pentru vârstnici în săptămâna dinaintea alegerilor, buget suplimentat pentru tabletele școlare și 10 milioane de euro pentru universități – anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș

de Stiri Buzau Media

Ministrul Fondurilor Europene a anunțat după ședința de guvern de astăzi că una dintre măsurile adoptate de executiv “este cea referitoare la voucherele pentru educație în regim after-school”. În jur de 300.000 de elevi de clasele I-IV din 150 de școli vor beneficia de voucherele în valoare de 200 de lei pe lună, în cadrul unui program pilot. Tot la ședința de guvern de astăzi s-a decis suplimentarea bugetului pentru tabletele școlare, acordarea a 10 milioane de euro pentru universitățile de stat și masă caldă pentru vârstnici, din fonduri europene, chiar cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare.

Întrebat cum explică acordarea voucherelor pentru masă caldă fix în săptămână dinaintea alegerilor, Marcel Boloș a declarat că “în momentul de față, procedura de achiziție publică este în curs de finalizare, contractul de achiziție publică urmează să fie semnat în săptămâna care vine. Sunt 300.000 de beneficiari. Emitenții de carduri au nevoie de 10 zile, conform contractului, ca să emită aceste carduri, care se distribuie apoi către prefecturi, de acolo ajung la autoritatea publică locală și de la autoritatea publică locală ajung la beneficiarul final. Este calculat pe zile”.

“Suntem în ultimul al exercițiu financiar 2014-2020 și tocmai pentru că facem toate eforturile posibile pentru a nu pierde banii europeni încercăm ca toate aceste angajamente de plată să fie cuprinse cât mai devreme”, a precizat Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului.

În ceea ce privește voucherele pentru after school, “beneficiarii sunt elevii din clasele I-IV, aproximativ 300.000 de copii ar urma să intre în acest program pilot pe care îl vom desfășura în perioada următoare după lansarea apelului. Sunt incluse 150 de școli în programul pilot, școli stabilite prin ordin al Ministrului Educației, iar tipurile de activități vor fi definite prin ghidul solicitantului, odată cu lansarea acestuia în dezbatere publică”, a precizat ministrul Marcel Boloș, în cadrul unui briefing de presă susținut la finalul ședinței de guvern.
Știri despre: , ,