Ministerul Educației vrea să modifice modul de acordare a ajutoarelor pentru programul ,,Bani de liceu”

de Stiri Buzau Media

Conform legislației actuale, elevii care beneficiază de indemnizația aferentă programului guvernamental “Bani de liceu” nu au voie să cumuleze sumele primite cu alte ajutoare din venitul familiei, de genul indemnizației de handicap sau bursa socială. Această anomalie, privind modul de acordare a ajutoarelor pentru acest program, a fost sesizată de către Avocatul Poporului, pe data de 8 ianuarie 2019 și ar urma să fie îndreptată de către Ministerul Educației, printr-o nouă prevedere legislativă care să elimine acest inconvenient. Proiectul a fost pus în dezbatere publică pe pagina instituției și prevede includerea indemnizației pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat în categoria sumelor exceptate de la calculul veniturilor cu caracter permanent realizate de membrii familiei în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii pentru accesarea sprijinului financiar acordat elevilor în cadrul Programului național “Bani de liceu“.

Executivul a adoptat HG 712/2018 care asigură elevilor de liceu pe toată durata cursurilor 250 de lei lunar, cu condiția ca venitul pe membru de familie să nu depășească 500 de lei pe lună pe membru de familie. Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, se modifică art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu”. ,,Propunem modificarea art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1488/2004 cu modificările şi completările ulterioare, prin includerea indemnizaţiei pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat în categoria sumelor exceptate de la calculul veniturilor cu caracter permanent realizate de membrii familiei in ultimele trei luni anterioare depunerii cererii pentru accesarea sprijinului financiar acordat elevilor in cadrul Programului naţional „Bani de liceu„, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de lege.

Bugetul alocat Ministerului Educaţiei Naţionale pentru implementarea Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” a crescut de la 50.578 mii lei în anul 2018 la 86.913 mii lei în anul 2019. Prin urmare, se menționează în proiect, suma alocată ar permite accesarea acestui sprijin financiar de către un număr relativ mai mare de potentiali beneficiari burse in condiţille păstrării pragurilor financiare actuale. ,,În condiţiile in care sistemul de invăţământ promovează egalizarea şanselor, va creşte numărul de elevi beneficiari ai sprijinului financiar lunar „Bani de liceu” fapt ce va atrage implicit reducerea absenteismului, abandonului şcolar şi situaţiilor de neşcolarizare. În acest fel programul va facilita accesul adecvat la o educaţie de calitate unui număr crescut de elevi a căror situaţie materială nu le permite continuarea studiilor liceale” se mai precizează în nota de fundamentare.