Toţi primarii comunelor buzoiene şi directorii grădiniţelor din judeţ sunt aşteptaţi, astăzi, la Sala Mare a Consiliului Judeţean. Ei vor primi mai multe informaţii din partea reprezentanţilor Instituţiei Prefectului legate de modul de implementare a programului naţional ”Fiecare copil la grădiniță”. Sesiunea de informare va avea loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean, de la ora 10.30 fiind programată întâlnirea cu primarii, iar de la 12.30 cea cu directorii de grădiniţe şi directori şcolilor de coordonare din instituţiile de învăţământ din judeţ. Părinții care au copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, înscriși la grădiniță, vor beneficia lunar de tichete în valoare de 50 de lei. Alocarea acestor tichete vine în sprijinul încurajării prezenței la grădiniță a copiilor care provin din familii defavorizate. Normele metodologice prevăd modalitatea prin care tichetele sociale vor fi împărțite grădinițelor, care la rândul lor le vor înmâna părinților. Stimulentul se acordă acelor familii care au un venit lunar mai mic de 284 de lei pe membru de familie. Părinții vor primi aceste tichete doar dacă cei mici se vor prezenta zilnic la grădiniță. Finanțarea tichetelor sociale pentru grădiniță va fi acoperită de la bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, iar responsabilitatea implementării programului revine primarilor și directorilor de școală.
Primarii şi directorii de grădiniţă, instruiţi. Subiectul: programul naţional ”Fiecare copil la grădiniță”
Lasă un comentariu