Astăzi este Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, ziua în care se face apel la responsabilitate şi solidaritate umană

de Stiri Buzau Media

ziua internationala a copiilor disparutiAstăzi, începând cu ora 12.00, la un centru comercial din municipiul Buzău va fi organizată o dezbatere pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi.

Vor participa poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri și ai Serviciului Criminalistic.

Partenerii de discuţii vor fi elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Vocațional Pedagogic „Spiru Haret” dar și părinți implicați în desfășurarea unor astfel de activități.

Poliţiştii vor prezenta o scurtă expunere a istoricului zilei de 25 mai – Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, mecanismele instituţionale de intervenţie şi vor atrage atenţia asupra riscurilor la care se expun copiii în momentul în care se sustrag de sub supravegherea adulţilor.

În cadrul discuţiilor vor fi proiectate spoturi tematice, vor fi dezbătute situaţii de risc în care se pot afla copiii şi vor fi adresate recomandări preventive cu scopul formării unor deprinderi de siguranţă personală şi al reducerii riscului de victimizare a copiilor prin răpiri, rătăciri şi fugă de acasă.

Ziua de 25 mai a fost declarată în anul 1983 „Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi”.

Nu este o zi de sărbătoare, ci o zi în care se face apel la responsabilitate şi solidaritate umană.

Principalele motive care îi determină pe copii să îşi părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt: neglijarea lipsa de supraveghere conflictele abuzurile lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparţinătorilor legali la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinţii lipsa de educaţie abandonul şcolar şi influenţa anturajului negativ, consumul de alcool şi substanţe halucinogene  situaţia economică a familiei

De aceea, polițiștii vin în sprijinul părinților cu câteva sfaturi importante:

  • supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate; câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară sau să se accidenteze;
  • învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
  • explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;
  • nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte;
  • asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;
  • învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil;
  • în cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112 sau sunaţi la Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, la numărul 116000.

Sfaturi pentru elevi:

  • Mergeţi întotdeauna însoţit de un prieten atunci când parcurgeţi drumul casă-şcoală;
  • În staţia de autobuz, staţi alături de grupul vostru de prieteni; este mai sigur şi mai plăcut;
  • Dacă în timp ce mergeţi spre casă/şcoală, cineva încearcă să intre în vorbă cu voi, îndepărtaţi-vă de respectiva persoană şi povestiţi această întâmplare unui adult în care aveţi încredere (părinte, profesor);
  • Nu intraţi în vorbă cu un adult care vă cere să-l ajuţi cu indicaţii de orientare; nu uitaţi că pentru astfel de informaţii, ar trebui să apeleze tot la un adult, şi nu la un copil;
  • Refuzaţi orice persoană care se oferă să vă ducă acasă cu maşina;
  • Dacă vreţi să mergeţi undeva după ore, cereţi voie părinţilor;
  • Dacă observaţi că vă urmăreşte cineva, îndreptaţi-vă către zone mai aglomerate şi cereţi ajutorul unui poliţist sau unui adult însoţit de alt copil;
  • Dacă vă simţiţi ameninţat în vreun fel sau dacă o persoană încearcă să vă răpească strigaţi pentru a fi auzit de cei din jur.
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns