Conducerea Institutului Național de Statistică Buzău a realizat o analiză a salariilor buzoienilor de la începutul anului curent și până în prezent.
Conform reprezentanților instituției, din punct de vedere al salariului mediu brut încasat, Buzăul se situează pe locul 24 la nivel național.
La nivelul județului Buzău există puțin peste 82 de mii de salariați, care au un câștig mediu net lunar de aproape 1.500 de lei. Față de anul trecut, salariile sunt în creștere.
Salariile cele mai mari le-au primit cei care lucrează în servicii. Buzoienii care lucrează în construcții, industries au agricultură sunt la polul opus, cu cele mai mici venituri obținute, dacă analizăm primele 9 luni ale anului curent.
Din datele INS, la Buzău sunt aproape 19 mii de șomeri, cee ace poziționează Buzăul pe locul 3 la nivel național în privinţa ratei şomajului.