Buzoienii sunt așteptați astăzi la „Marșul pentru viață“

de Stiri Buzau Media

mars-viataArhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Catedrala Sfântul Sava și Fundația pentru Copii Sfântul Sava organizează, sâmbătă, 26 martie 2016, Marşul pentru viaţă. Prin tema acestui an „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, se dorește transmiterea mesajului că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Buzoienii sunt aşteptaţi la Catedrala Sfântul Sava – paraclis arhiepiscopal, unde va fi oficiată, începând cu ora 13:00, o slujbă de binecuvântare. În jurul orei 13:30, se va pleca din fața catedralei pe traseul care a fost parcurs și anul trecut: Bd. Unirii, Arhiepiscopie, Strada Sava Gotul, Platoul Dacia şi, apoi, Maternitate. Aici, vor fi aprinse lumânări şi se va rosti rugăciunea Tatăl nostru.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns