Cancerul, boala stilului de viaţă?

de Stiri Buzau Media

leac_cancerUn stil de viaţă dezorganizat poate duce la apariţia cancerului într-o proporţie mult mai mare decât factorul genetic. Este concluzia unui studiu făcut de specialiştii americani şi britanici, care răstoarnă teoria bolii transmise genetic. Experţii spun că o dietă nesănătoasă, fumatul şi aerul poluat cresc riscul apariţiei cancerului cu până la 90 la sută, faţă de numai 13 la sută factorii genetici.

Studiul publicat recent în revistele de specialitate a avut în vedere o analiză a obiceiurilor pacienţilor, dar şi a mediului din care aceştia provin.

Cercetarea arată, de exemplu, că, dacă un individ care provine dintr-o ţară cu o incidenţă mică a cancerului, într-una în care maladia este prezentă în proporţii alarmante, tumorile maligne se pot dezvolta indiferent de moştenirea genetică a persoanei. Cu alte cuvinte, spun specialiştii, tot ce ne înconjoară poate fi un factor agravant. Cele mai la îndemână exemple sunt expunerea la un mediu toxic, poluat sau la radiaţiile solare.

Studiul naşte însă multe controverse chiar în rândul specialiştilor. Unii cred că maladia este provocată de erorile genetice care pot apărea la înaintarea în vârstă şi care permit divizarea celulelor canceroase în organism. Aceste date au fost utilizate şi în studiul publicat în jurnalul Natura. Dar acum, rezultatele au fost total opuse.

Echipa de experţi britanici şi americani susţine că incidenţa cancerului este mult prea mare pentru a putea fi explicată doar prin simple mutaţii genetice care determină multiplicarea celulară.

Din studiul lor reiese că, în cele mai multe cazuri, consumul de alcool, tutun, hrana nesănătoasă, arsurile provocate de soare, poluarea şi încă alţi factori încă neidentificaţi sunt factori determinanţi.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns