
‘Cel mai lung mărțișor din lume, cu o lungime de 16.704 metri, a fost atestat de reprezentanții Cărții Recordurilor la 1 martie 2015 și a fost realizat, timp de mai bine de un an, de peste 500 de persoane din mai multe instituții publice din orașul bulgar Vidin’, a declarat directorul Muzeul județean Buzău, Laurențiu Grigoraș.
Mărțișorul gigant, care a fost adus pentru prima oară în România, va fi expus timp de două săptămâni la Muzeul județean Buzău. Această acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu al unor instituții culturale din patru țări, Bulgaria, România, Republica Macedonia și Serbia de a introduce tradiția Mărțișorului în patrimoniul imaterial UNESCO.
Mărțișorul gigant a fost expus în luna martie la Skopje, Republica Macedonia, și în orașul bulgăresc Vidin, în cadrul unei expoziții internaționale ‘Practici tradiționale în Balcani-Mărțișorul’, realizată în cadrul unui parteneriat dintre instituții de cultură din cele patru țări.
La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, prefectul George Sava, subprefectul Marian Gheorghe, primarul interimar Fănică Bârlă și viceprimarul Alexandru Dunel.

