
În contextul lansării Programului Operațional Capacitate Administrativă – POCA 2014-2020, autoritatea publică județeană intenționează depunerea unei cereri de finanțare pe Axa prioritară 2 – Administrație și sistem judiciar accesibil și transparent, Obiectiv strategic 2.2 – Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Pentru a consolida atât punctajul, cât și capacitatea de implementare a unui astfel de proiect, Consiliul Județean Buzău are în intenție selecția de parteneri care să îndeplinească următoarele cerințe minime:
– experiență anterioară în implementarea de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile;
– experiență anterioară în cadrul unor parteneriate cu instituții publice;
– experiență anterioară în implementarea de proiecte, având ca activități referitoare la transparență, etică, integritate și anticorupție.
Intenția de a participa va conține:
– scrisoare de intenție prin care să își exprime interesul;
– declarație pe propria răspundere cu privire la eligibilitatea, capacitatea operațională și financiară de implementare a proiectului;
– declarație pe propria răspundere privind respectarea obligațiilor de plată la bugetul statului a tuturor taxelor și impozitelor.
Toate documentele, semnate și ștampilate vor fi trimise la sediul Consiliului Județean Buzău din b-dul N. Bălcescu nr. 48 până cel târziu 19 februarie 2016, orele 12:00. Persoana de contact: consilier juridic Sava Ionuț, tel. 0238-414112 int. 209.

