Cum să prevenim apariția toxiinfecțiilor alimentare în perioadele de caniculă

de Stiri Buzau Media

sfaturi-pentru-evitarea-toxiinfectiilor-alimentareAutoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă populației ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde o mai mare atenție modului în care păstrează sau prepară alimentele și a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Medicii veterinari recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că le oferă garanția unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă.

La nivel local, Direcția Sanitar – Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Buzău se va asigura că agenții economici vor respecta evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri și spații care nu asigură temperaturi adecvate și condiții de igienă corespunzătoare; vor verifica condițiile de manipulare, depozitare și transport ale produselor de origine animală în toate unitățile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar; vor confisca, denatura și distruge produsele de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuției, depozitării sau comercializării; vor interzice comercializarea și punerea în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ștampilate și certificate sanitar veterinar.

Consumatorii pot sesiza autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor asupra oricăror abateri din domeniul siguranței alimentelor, apelând gratuit numărul de telefon — 0800 826 787.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns