La acest sfârșit de săptămână, poliţiştii buzoieni au continuat activităţile pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.
Pentru neregulile identificate a fost constatată o infracţiune şi aplicate nouă sancţiuni contravenţionale conform Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Dosarul penal a fost întocmit de către poliţişti din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, după ce au constatat că doi localnici în vârstă de 38 respectiv 42 de ani din localitatea Breaza au tăiat ilegal şi sustras arbori de pe proprietatea unor altor persoane din localitate.
Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate unui număr de nouă persoane cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani care au fost depistate în trafic la volanul unor autoutilitare sau conducând atelaje pe raza localităților Merei, Breaza, Buda și Siriu și care transportau material lemnos fără documente de proveniență.
Materialul lemnos, aproximativ 9 metri cubi a fost confiscat și predat reprezentanților silvici.