Fără miei în hala de lactate? DSVSA va da aviz de vânzare doar dacă spațiul va fi compartimentat

de Stiri Buzau Media

mielÎncepând de luni, în cea mai mare piață din municipiul Buzău ar trebui să fie scoşi la vânzare mieii de Paşti, însă anul acesta sunt reguli noi. Vânzarea mieilor în hala de lactate din Piaţa Centrală va fi permisă doar dacă încăperea va fi compartimentată, prin amplasarea unui perete despărțitor. Aceasta este condiția impusă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău pentru acordarea avizului pentru ca producătorii care au contracte de închiriere a spațiului să-și poată comercializa acolo carnea în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Zidul ar trebui să separe hala de produse lactate de cea în care se vinde carnea de miel, însă directorul de la Pieţe Târguri şi Oboare, Cornel Diaconiță, spune că  spaţiul nu poate fi separat printr-un perete din cauza vitrinelor frigorifice. Producătorii care au contracte de închiriere aici s-au revoltat şi ei când au auzit că ar putea fi interzisă vânzarea mieilor și sunt hotărâţi să vină în hală, indiferent dacă DSVSA-ul va autoriza sau nu vânzarea mieilor acolo.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns