
Accidentul a avut loc luni în jurul orei 17.00, pe raza municipiului Buzău. Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că o prahoveancă în vârstă de 35 de ani în timp ce se deplasa pe bulevardul 1 Decembrie 1918 către bulevardul Unirii, a acroșat un bărbat de 65 de ani din localitatea Merei care conducea un moped. Conducătorul mopedului s-a dezechilibrat și a căzut rănindu-se ușor.
După producerea accidentului prahoveanca a părăsit locul faptei fără a anunța evenimentul.
La scurt timp polițiștii au depistat-o în trafic pe raza localității Istrița de Jos iar în urma testării alcoolscopice, a rezultat că femeia avea o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

