
Viorel Ștefu este de 6 ani comandant al Poliției din județul vecin, Ialomița.
«MAI a luat decizia săptămâna trecută, când mi-a fost transmisă și comunicarea oficială. Măsura a fost luată în baza stabilității, a rezultatelor bune pe care le-a obținut IPJ Ialomița în perioada în care m-am aflat la conducerea instituției… A contat, firește, și experiența îndelungată pe care o am în Ministerul Administrației și Internelor!» a declarat pentru presa din județul vecin comisarul șef Viorel Ștefu, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.
Rămas în fruntea IPJ Ialomița, Ștefu își propune în continuare să reducă rata infracționalității și să-i facă pe oameni să aibă încredere în polițiști.
«Vrem să facem muncă de Poliție, să dăm încredere cetățeanului că poate să își desfășoare activitățile în cele mai bune condiții. De asemenea, luptăm împotriva evaziunii fiscale și sperăm să putem contribui prin eforturile noastre la creșterea gradului de încasare la bugetul statului!» a mai spus Viorel Ștefu.

