Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău au documentat activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Ilfov, bănuit că ar avea preocupări în domeniul circulaţiei de valori străine falsificate şi înşelăciune.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 21-25 decembrie 2019, acesta s-ar fi deplasat pe raza municipiului Buzău, ocazie cu care ar fi plasat 11 bancnote de 20 lire contrafăcute la 2 taximetrişti şi la un salon de cosmetică. Persoanele vătămate ar fi realizat ulterior că fuseseră înşelate, atunci când au mers la case de schimb valutar pentru a schimba în lei bancnotele respective.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, la data de 23 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi Buzău, unde bănuitul locuia fără forme legale.
La domiciliile verificate au fost identificate mai multe bunuri ce aparțin bărbatului, un telefon mobil, obiecte de îmbrăcăminte pe care acesta le-a purtat în momentul în care a efectuat plasările de bancnote și o bancnotă de 100 de dolari despre care există suspiciuni că este contrafăcută.
În aceeași zi, bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, iar în ziua de 24 iunie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de punere în circulație de valori falsificate, și înșelăciune, iar instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.