Am citit cea mai dură,tranșantă, nemiloasă dojană meritată transmisă poporului meu de un ambasador străin. Un fel de mă, măi românilor, sunteți întregi la minte? O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la București. Omul ăsta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici pătlăgica, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de gârle și izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică. E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul răcnetului dojenitor, o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin încât să umpli toate mesele princiare ale lumii? Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?
Se miră ambasadorul Norvegiei, azi, într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură casă prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, îi insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică? Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și productului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ?
Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac exportam mobilă în toată lumea. Pădurile noastre erau vândute ca viori și paturi și scrinuri sculptate. Nemții cumpărau, era singura șmecherie îngăduită, în lădițe de lemn, musai în lădițe de lemn, legume și fructe românești. Îi interesau în primul rând lădițele. Azi vindem, în lumea arabă mai întâi, apoi în lumea europeană și-n toate lumile, exclusiv bușteni. Lemn brut. Cumpărăm de-ale gurii. Cumpărăm grâu în țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești idioți, ci doar paradoxali.
P:S.
Am publicat acest comentariu prin august 2015. L-am regăsit, reluat sub diverse titluri și semnături, pe amplele și sofisticatele rețele ale comunicării internetiste. Că-l semnează alții n-ar fi o nenorocire și, oricum, nu mi se întâmplă prima oară. Dar e atribuit AMBASADORULUI, ceea ce este aproape ilogic. Nu scrie un ambasador un comentariu despre ceea ce el însuși a spus!
Ampress.ro
