Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” va avea cele mai multe burse acordate în acest an școlar, în muncipiul Buzău. La Hasdeu, 1.285 de elevi vor primi bursă de merit, în timp ce restul până la 1.307 vor primi bursă de studiu sau de ajutor social. Şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” vor fi acordate, în total, 1.179 de burse, dintre care 1.113 sunt de merit, iar la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” vor primi burse 1.160 elevi, 1.110 dintre acestea fiind de merit.
Dintre şcolile gimnaziale din muncipiul Buzău, Școala nr. 11 are cei mai mulţi bursieri, 877, dintre care 747 elevi vor primi burse de merit. La Școala nr. 7, vor fi acordate 542 de burse, 450 fiind de merit, iar la Școala nr. 15, 450 de elevi vor primi bursă de merit, în timp ce restul până la 525 sunt burse de studiu ori de ajutor social.
În total, în muncipiul Buzău vor fi acordate unităților de învățământ, colegii, licee sau şcoli gimnaziale, 10.571 de burse. La nivelul județului, peste 21.000 de copii vor beneficia de burse şcolare plătite din fonduri de la bugetul de stat, fie că au rezultate foarte bune la invăţătură, fie că provin din familii cu o situaţie materială precară.
Pentru a se încadra la o bursă de merit, un copil trebuie să aibă cel puțin media 8.50 și 10 la purtare pe primul semestru, iar pentru bursele școlare, trebuie să fi obținut locuri fruntașe la consursurile și olimpiadele școlare. Bursele de studiu se acordă în limita bugetului aprobat, la cerere, elevilor care au media generală peste 7,00 şi nota 10 purtare dar care au și un venit lunar mediu net pe membru de familie, de cel mult egal cu salariul minim net pe economie – 693 lei. Bursele școlare de ajutor social se acordă elevilor din familii defavorizate.
O bursă școlară, indiferent de natura ei, va fi de minim 100 de lei.