Noul subprefect al județului Buzău a fost învestit în funcție

de Stiri Buzau Media
Noul subprefect al județului Buzău a fost învestit în funcție

Noul subprefect al județului Buzău a fost învestit în funcțieSorin Gheorghe, noul subprefect al județului Buzău, a fost învestit în funcție, luni de către prefectul județului, în prezența șefilor de deconcentrate, a primarului municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală și a vicepreședintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Sorin Gheorghe a depus jurământul de credință după care le-a mulțumit premierului și vicepremierului dar și tuturor șefilor de instituții deconcentrate care au fost prezenți.

Mulțumesc premierului Victor Ponta și vicepremierului Gabriel Oprea pentru încrederea acordată și dumneavoastră că îmi sunteți alături în acest moment solemn. Nu îmi este teamă și chiar dacă avem un mandat greu cu partea finală a procesului de retrocedare și prin lipsa subprefectului nu s-au putut emite anumite acte și nici ține ședințele de fond funciar vom începe să ne întâlnim chiar de la finalul acestei săptămâni și de săptămâna viitore chiar și de 2 ori pe săptămână, vom lua foarte multe materiale pe care să le studiem în cel mai scut timp și să le soluționăm în cel mai corect mod. Există multe probleme care s-au aglomerat și în plus de asta vine și sezonul rece care în fiecare an a ridicat probleme pe partea de situații de urgență – a declarat subprefectul Sorin Gheorghe.

De cealaltă parte prefectul județului Buzău, George Sava, i-a urat lui Gheorghe să aibă un mandat ușor și să nu ajungă niciodată în situația în care s-a aflat el timp de 6 luni în absența unui subprefect.

Vă doresc să aveți un mandat ușor și să nu fiți pus niciodată în situația în care am fost pus eu în ultimele cinci luni. Vreau să vă anunț ca să știe toată lumea că această situație a dus la blocarea legilor fondului funciar și sper ca împreună să o rezolvăm cât mai curând. Urmează ca vineri să avem prima ședință de fond funciar urmând ca în decursul săptămânii viitoare să finalizăm ceea ce mai aveam restant. Vă doresc mult succes si împreună sper să trecem ușor și peste această iarnă – a declarat prefectul George Sava.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns