Un om a ajuns la spital și două mașini au fost avariate serios în urma unui accident produs miercuri seară la Mărăcineni, pe drumul județean 203 K.
Accidentul s-a produs în momentul în care buzoian de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism Skoda, a intrat într-o intersecție și a vrut să vireze fără să observe că în imediata apropiere se află un Peugeot. Skoda a fost acroșată în partea laterală de către Peugeot, mașină la volanul căreia se afla un buzoian în vârstă de 33 de ani.
După impact unul din autoturisme a lovit un stâlp de electricitate, iar celălalt autoturism un imobil.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto în vârstă de 33 de ani , care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Buzău , însă nu a rămas internat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.