Percheziții în Buzău pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în fraude informatice, fals informatic și spălare de bani

de Stiri Buzau Media

onlinefraudprevention_picAu fost iar percheziții în Buzău. Marți dimineață, acționând în cadrul unei echipe comune de anchetă româno-germane constituită cu sprijinul EUROJUST, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combaterea a criminalității organizate Vâlcea, Pitești, Cluj, Craiova, Iași, Ploiești, Neamț, Hunedoara, Dâmbovița, Buzău, Botoșani, Vrancea, Olt, Vaslui și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 64 percheziții domiciliare în 9 județe și în municipiul București (26 în județul Vâlcea, 15 în județul Cluj, 14 în municipiul București, 2 în județul Buzău, 2 în județul Bihor, 1 în județul Hunedoara, 1 în județul Dâmbovița, 1 în județul Botoșani, 1 în județul Neamț și 1 in județul Dolj), în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, fals informatic și spălare de bani.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2015 suspectul R.I.D a inițiat pe raza municipiului București un grup infracțional organizat, format din 74 de suspecți, care a avut ca scop prejudicierea unui număr de peste 1000 de persoane vătămate din România, Germania, Cehia, Italia, Franța etc., cu suma de peste 4,5 milioane euro.

S-a reținut că grupul infracțional era structurat pe 3 paliere (primul palier era format din coordonatorul rețelei și alți membrii care racolau persoane, cetățeni români și străini, dispuse să deschidă conturi bancare; al doilea palier era format din membri ai grupului infracțional organizat care aveau rolul de a lansa ofertele de bunuri fictive pe diferite site-uri de profil din Europa, de a coresponda cu victimele prin intermediul poștei electronice și de a le induce în eroare în vederea transferării sumelor de bani corespunzătoare așa ziselor bunuri pe care le ofereau, în conturile bancare din străinătate puse la dispoziție de către liderul grupului; al treilea palier era format din membri denumiți ‘săgeți’, care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România și străinătate pe care le puneau la dispoziția grupului, în schimbul unor sume de bani). S-a reținut că începând cu luna aprilie 2015 membrii grupului infracțional au deschis în acest sens aproximativ 230 conturi în străinătate și aproximativ 120 de conturi în România.

La sediul DIICOT—Biroul Teritorial Vâlcea vor fi duse, în vederea audierii, un număr de 74 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea Eurojust.

De asemenea la acțiune au participat un procuror german, 3 polițiști din aceeași țară, precum și reprezentantul român la Europol.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor„, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DIICOT.