Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a donat astăzi câteva cărţi de suflet pentru copiii din Raionul Dubăsari, Republica Moldova. În total, în cadrul campaniei derulate de Consiliul Judeţean, s-au strâns aproximativ 7.000 de volume.
„Mulţumesc Inspectoratului Şcolar Judeţean, tuturor şcolilor şi grădiniţelor care s-au implicat şi Bibliotecii Judeţene Vasile Voiculescu”, a scris Neagu pe pagina sa de Facebook.
Consiliul Judeţean Buzău organizează, în perioada 16 martie – 08 aprilie, o campanie de strângere de cărţi, acestea urmând să fie donate bibliotecii din Raionul Dubăsari, Republica Moldova. ”Consiliul Judeţean se află în proces de avizare a unui protocol de colaborare cu Raionul Dubăsari din Republica Moldova. Am primit o solicitare din partea oficialilor din Dubăsari să îi sprijinim cu o campanie de strângere de carte în limba română pentru echiparea unei biblioteci destinate elevilor. Cred că este foarte important să îi ajutăm şi să le oferim posibilitatea copiilor să citească autori români, în limba română”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, la începutul campaniei.
Campania este desfăşurată împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu Biblioteca Judeţeană ”Vasile Voiculescu”. Buzoienii interesaţi au putut să doneze cărţi fie în şcoli, fie direct la Biblioteca Judeţeană, fiind căutate cu precădere volume de beletristică sau cărţi de specialiltate redactate, în special, de autori români şi, mai ales, de marii clasici ai literaturii române. ”Încercăm să strângem câteva mii de cărţi pe care le vom duce în Republica Moldova la sfârşitul lunii aprilie”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.