Câți ca el? Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta, a reușit performanța de a avea consilieră ”de o zi”, o animatoare de la Bamboo, cunoscută cu numele de scenă ”Ornella”.
Contrazicând zicala românească “ ai carte, ai parte! “, traseul acestei domnișoare a fost simplu și direct, recomandarea fiind făcută “printr-un grup de prieteni”, conform declarației alesului nostru.
Minunea însă a durat doar o zi, prestația și postările divei consiliere, absolventă de Universitate Româno-Americană care “ știe și două limbi străine “, după cum o lăuda deputatul, au fost scandaloase.
După ce s-a fotografiat pe terasa Parlamentului într-o ținută de club, a postat pe site-ul de socializare imaginea cu permisul și legitimația de consilier, cu mențiunea, “și de azi nu mai stau la discuții în trafic!”
În urma scandalului iscat de prestația tinerei consiliere, domnul deputat s-a dezis de alegerea lui, renunțând la serviciile domnișoarei.