Dacian Ciolos ar putea fi desemnat premier de președintele Klaus Iohannis, susțin surse politice. Asta s-ar putea întâmpla marți, la finalul consultărilor cu partidele politice, când președintele va susține o declarație în acest sens. Potrivit acelorași suse, șeful statului s-a decis asupra unui guvern condus de un tehnocrat susținut de o larga majoritate în parlament, iar Dacian Cioloș ar fi varianta optimă, ținând seama și de faptul că a fost comisar european pentru Agricultură în Comisia European timp de 5 ani. Unul dintre atuurile lui ar fi că știe în detaliu instituțiile europene, ceea ce ar face mai facilă obținerea de fonduri europene. Aceleași surse spun că până în momentul de față PNL și-a dat girul pentru o astfel de nominalizare. Mai mult, chiar dacă PSD l-a propus oficial pe Voinea, nu ar respinge varianta Dacian Cioloș. Acesta ar avea la dispoziție zece zile să-si formeze cabinetul și să-și prezinte miniștrii și programul de guvernare, abia apoi Parlamentul va putea vota.
Surse politice: Klaus Iohannis l-ar desemna marți premier pe Dacian Cioloș.
Lasă un comentariu