Un jurnalist a reușit să ducă Legea alegerilor locale pe masa CCR

de Stiri Buzau Media

47335Legea alegerilor locale ajunge pe masa Curţii Constituţionale. Jurnalistul Liviu Avram a cerut CCR să analizeze articolul care îi obligă pe candidaţi să depună, odată cu intenţia de a candida, semnături de susţinere de la cel puţin 1% dintre cei înscrişi pe listele electorale din localitatea în care candidează.

O instanţă a Tribunalului Bucureşti a decis sâmbătă să admită o excepţie de neconstituţionalitate ridicată asupra a două articole din Legea alegerilor locale, printre care şi cel prin care s-a stabilit alegerea primarilor într-un singur tur. Autorul contestaţiei este ziaristul Liviu Avram, redactorul şef adjunct al cotidianului Adevărul, care şi-a depus candidatura, ca independent, cu doar trei semnături, tocmai pentru a putea ajunge la CCR şi a demonstra că organziarea alegerilor într-un singur tur este incorectă pentru a democraţie.

Jurnalistul Liviu Avram a declarat că a vrut să arate că oricât de mare ar fi o majoritate politică din Parlament această trebuie să se supună justiţiei.

El a explicat că a făcut această contestaţie la Curtea Constituţională pentru că “regulile impuse de majoritatea parlamentară mi s-au părut incorecte pentru o democraţie”.

Odată cu contestaţia faţă de respingerea candidaturii, Liviu Avram a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a articolului 50 alin. (2) din legea alegerilor locale, pe motiv că reprezintă o ingerinţă excesivă asupra dreptului de a fi ales. Acest articol stabileşte că este ales primar candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi, adică majoritatea relativă, şi nu cel care primeşte majoritatea voturilor exprimate, aşa cum a prevăzut legea până la alegerile din 2012.

În demonstrarea argumentaţiei sale, candidatul a arătat că, prin cele două reglementări, legiuitorul, adică Parlamentul, a impus o exigenţă excesivă de reprezentativitate când a reglementat intrarea în competiţia electorală a candidaţilor independenţi, dar a coborât sub standardul constituţional condiţia de reprezentativitate atunci când a reglementat rezultatul competiţiei electorale. În opinia sa, cele două articole prezintă simptomele unei manipulări a legislaţiei electorale în favoarea partidelor aflate la putere, practică sancţionată de către Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în Codul de bune practici în materie electorală. El a mai arătat că partidele aflate la putere, în sensul că au votat cu majoritate covârşitoare această lege, au şi cei mai mulţi primari în funcţie, iar un singur tur de scrutin favorizează net primarii în funcţie faţă de ceilalţi candidaţi.

Curtea de Apel București (CAB) a respins, vineri, cererea PNL de anulare a hotărârii de guvern care prevede organizarea alegerilor locale pe 5 iunie într-un singur tur de scrutin. De asemenea, instanța a respins solicitarea PNL de sesizare a Curții Constituționale.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns