Soarta Greciei se va decide la referendum. Negocierile cu creditorii au ajuns în impas

de Stiri Buzau Media
alexis-tsipras-grecia

alexis-tsipras-greciaPremierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunțat la un post de televiziune , într-un discurs ținut la miezul nopții, că negocierile cu creditorii au ajuns în impas, deoarece guvernului i s-au cerut să ia măsuri “ de nesuportat’’.

‘’Cu puțin  timp în urmă, am convocat o ședință de guvern în care am propus să ținem un referendum, astfel încât poporul elen să decidă în mod suveran. Propunerea a fost unanim acceptată. Mâine, Parlamentul se va reuni în ședință extraordinară pentru a valida propunerea  Consiliului de Miniștri de a organiza un referendum duminica viitoare, 5 iulie, cu întrebarea:  acceptați sau respingeți planul creditorilor? L-am anunțat deja pe președintele Republicii despre decizia mea, dar i-am sunat și pe președintele Franței, pe cancelarul german și pe președintele Băncii Centrale Europene. Mâine voi cere oficial printr-o scrisoare liderilor Uniunii Europene și instituțiilor o extindere a programului pentru câteva zile, astfel încât poporul să poată decide liber de presiuni și șantaj, așa cum ne cere Constituția și tradiția democratică a Europei’’, a declarat premierul.

Grecia  poartă  de câteva zile negocieri cu creditorii internaționali pentru o tranșă de 1,54 miliarde  de euro, sumă datorată FMI, a cărei scadență de plată este pe 30 iunie. Oferta creditorilor a fost respinsă, fiind considerată imposibil de acceptat.

Ministrul grec al finanțelor, Yanis Varoufakis, a declarat că atât Grecia, cât și finanțatorii ei sunt datori să ajungă la un accord în cadrul Eurogrupului de sâmbătă, de la Bruxelles.

În urma declarațiilor premierului elen, unii greci, îngrijorați de deciziile guvernului, au luat cu asalt bancomatele în miez de noapte, pentru a-și salva economiile din conturi.

Sursa : Digi 24

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns