Reprezentativele de futsal ale României şi Ungariei s-au anihilat reciproc în această seară (sau ieri, după cum apare), în Sala Sporturilor din Buzău, în manşa tur a play-off-ului pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor, din Serbia. După o primă repriză albă, „tricolorii” au avut un început furibund de parte secundă, în care au marcat de două ori, prin Al Ioani şi Matei. Ungurii şi-au revenit rapid din pumni şi au restabilit egalitatea prin reuşitele lui Gal şi Droth: 2-2, scor final. Ungurii pornesc acum cu prima şansă de calificare la EURO 2016, în manşa tur care se va disputa marţea viitoare, la Debrecen. 8 echipe sînt deja calificate la turneul final programat în perioada 2-13 februarie, în Serbia. Pe lîngă țara gazdă, la EURO vor mai fi prezente Rusia, Spania, Italia, Ucraina, Slovenia, Croația, Portugalia. Acestor reprezentative li se vor alătura încă 4, în urma jocurilor de baraj: România – Ungaria, Cehia – Belarus, Azerbaijan – Slovacia şi Bosnia-Herțegovina – Kazahstan.