Primul eşec în campionat pentru Handbal Municipal, după 18 etape! Marţi seară, în Sala Sporturilor din Chiajna, într-o partidă contînd pentru etapa a 19-a a Diviziei A, handbalistele buzoience au fost învinse cu scorul de 27-33 de Ştiinţa Bucureşti. Un rezultat în urma căruia echipa locală de handbal feminin ajunge la 3 puncte în spatele liderului Danubius Galaţi, cu care îşi dispută promovarea directă în Liga Naţională. Pentru o promovare directă în Liga Naţională, echipa buzoiană este obligată să cîştige la Galaţi, peste 2 etape. În următoarea etapă, duminică, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor, Handbal Municipal va juca cu Ştiinţa Bacău.
Eşec după 18 etape: Ştiinţa Bucureşti – H.M. Buzău 33-27!
Lasă un comentariu