Etapă intermediară miercuri, Gloria joacă la Baloteşti

de Stiri Buzau Media

faza gloriaSezonul regulat al Ligii a 2-a a ajuns la antepenultima etapă. Miercuri după-amiază, de la ora 15.00, în rundă intermediară, Gloria (locul 8 – 27 de puncte) întîlneşte în deplasare pe CS Baloteşti (locul 10 – 22 puncte). Ieşită din calculele unui loc în play-off, echipa buzoiană trebuie să se concentreze în aceste ultimele 3 meciuri pe acumularea a cît mai multor puncte, aspect care va conta foarte mult în play-out, unde echipelor participante li se va înjumăţi punctajul de la finalul campionatului regulat. În principiu, pentru partida de la Baloteşti, antrenorul Viorel Ion are la dispoziţie tot lotul, bazîndu-se inclusiv pe atacantul Clement Pălimaru, care şi-a ispăşit cele două etape de suspendare primite în urma eliminării din jocul cu FC Clinceni.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns