Două ședințe extrem de importante pentru soarta echipei de fotbal Gloria Buzău vor avea loc, mâine, simultan. Atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local Municipal Buzău se vor întruni în ședințe extraordinare, pentru a parafa viitoarea construcție a noului club de fotbal cu drept privat Asociația Sportivă ”Fotbal Club Buzău”.
Din noua structură care va gestiona activitatea echipei de fotbal buzoiene vor face parte, în procente egale, câte 40 %, atât Consiliul Local Municipal Buzău, cât şi Consiliul Judeţean, care îşi vor trimite proprii reprezentanţi în Comitetul Director al noului club. De asemenea, din acţionariatul noii entităţi, AS Fotbal Club Buzău va face parte inginerul Constantin Cristea, patronul divizionarei D Voinţa Lanurile, socrul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Felix Rache, care va deține 20 % din acțiuni. Astfel, noua echipă va deveni o structură de drept privat care poate promova în prima ligă de fotbal.
De ultimele evenimente din fotbalul buzoian nu este străin nici secretarul general-adjunct al Federaţiei Române de Fotbal, buzoianul Gabriel Bodescu. Pe surse, chiar Bodescu ar fi gândit această mutare, în urma unor discuţii şi întâlniri cu primarul Constantin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Felix Rache.