Se joacă pentru un loc în Liga a 3-a sîmbătă seară, la Berca. De la ora 18.00, în primul meci al barajului pentru accederea în cel de-al treilea eşalon, campioana Buzăului, Petrolul din localitate o întîlneşte pe cea a Covasnei, Nemere din Ghelniţa. Se anunţă o întîlnire în care echipa buzoiană, autoare a unui parcurs excepţional în campionatul recent încheiat al Ligii a 4-a, 30 de partide, tot atîtea victorii, pare favorită certă. Rămîne însă ca trupa lui Lilian Micu să demonstreze şi în teren acest lucru, iar pentru mai multă linişte în perspectiva returului ar fi nevoie o victorie cît mai categorică. Manşa retur are loc o săptămînă mai tîrziu, pe terenul covăsnenilor.
Sîmbătă seară, ora 18.00: Se joacă pentru Liga a 3-a la Berca: Petrolul – Nemere din Ghelniţa!
Lasă un comentariu