Ultimul derby…înainte de derby: Ştiinţa Bucureşti – HM Buzău!

de Stiri Buzau Media

faza hmHandbal Municipal se află în faţa primului meci cu adevărat important al returului, practic singurul şi ultimul obstacol pe care trebuie să-l depăşească înaintea derby-ului de la Galaţi, cu Danubius, de peste 2 etape. Marţi seară, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Chiajna, handbalistele buzoience întîlnesc ocupanta celui de-al treilea loc, Ştiinţa Bucureşti, o partidă destul de dificilă şi pe care Handbal Municipal trebuie s-o depăşească fără nici un fel de daune, astfel încît meciul de la Galaţi, care va stabili formaţia ce va promova direct în Liga Naţională, să-şi păstreze caracterul decisiv. În această lună de pauză, în care Divizia A a fost întreruptă, H.M. a avut timpul necesar să-şi recupereze cele două jucătoare de bază cu probleme medicale, astfel că revenirile Ancăi Ionescu şi Simonei Duţă vor constitui atuuri serioase într-o confruntare în care, deşi porneşte favorită, nu-i va fi deloc uşor. Înaintea partidei de marţi seară, Handbal Municipal se află pe locul 2, la egalitate de puncte, 46, cu liderul Danubius Galaţi, care are de partea sa un golaveraj superior.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns