Comunicat de presă – USRPLUS Buzău

de Stiri Buzau Media

Alege șansa la un sistem de sănătate modern și echitabil

Alianța USR PLUS aduce în fața alegătorilor candidați tineri. Oameni cu meserii reale – medici, ingineri, antreprenori, profesori – nu politicieni de meserie. Și, mai presus de orice, candidați a căror integritate și cinste nu pot fi puse la îndoială.

Un astfel de om este și Emanuel Ungureanu, profesor de istorie, asistent social specializat în îngrijirea persoanelor cu insuficiență renală, jurnalist și, în ultimii 4 ani, vocea din Parlament a pacienților români. Emanuel a intrat în viața politică cu o misiune, să repare tot ce este stricat pentru ca toți românii să beneficieze de un sistem de sănătate performant și corect. De mai bine de 15 ani se luptă cu nedreptățile din sistemul sanitar, un sistem învechit și corupt, în care pacientul nu are voce.

A reușit, prin dezvăluirile sale, să ducă la dezintegrarea unei rețele de trafic de organe la Cluj, să scoată la lumină intervențiile politice în administrația spitalelor și rețelele prin care erau deturnați banii publici către clientela de partid, lăsând medicii și pacienții din spitale fără niciun ajutor. Odată ajuns în Parlamentul României, Emanuel nu s-a așezat comod pe un scaun cu imunitate, ci a continuat să scoată la lumină rănile sistemului sanitar, astfel încât ele să nu mai poată fi ignorate. În cei 4 ani de mandat a vizitat 84 de spitale, filmând condițiile cumplite în care se desfășoară activitatea medicală. De un astfel de om are nevoie Buzăul pentru:

  1. Construirea unui Spital de Pediatrie și a unui Spital Municipal în Buzău
  2. Modernizarea secțiilor pentru pacienții cu cancer și pentru bolnavii de plămâni
  3. Atragerea medicilor specialiști competenți la Spitalul Județean Buzău și la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat
  4. Combaterea corupției în sănătate și asigurarea respectării demnității pacientului
  5. Construcția și consolidarea infrastructurii județene astfel încât locuitorii din zonele rurale să aibă acces la dispensare, la medici și la educație

Emanuel Ungureanu a dovedit că este un om integru, care nu renunță să lupte pentru cei care nu au alt ajutor. A reușit să facă schimbări importante la Cluj, la Târgu Jiu, la Craiova, la Brașov și în multe alte orașe din țară. El va aduce schimbarea și în Buzău.

Vino la vot, pe 6 decembrie, și alege echipa care va sta #întotdeanuna alături de pacienți, pentru ca împreună să facem vocea buzoienilor auzită până la București!

USRPLUS Buzău

Știri despre: