Afacerile cu miez de nucă s-au dovedit înfloritoare pentru un bărbat de 44 de ani din Cislău. Gândind însă că dacă se va sustrage plății dărilor la stat îi vor ajunge și mai mulți bani în buzunar, bărbatul a apucat-o pe calea ilegală, iar acum este cercetat, riscând chiar închisoarea.
Bărbatul, de fel din Cislău, administrator al unei societăţi ce are ca principal obiect de activitate „comercializarea produselor alimentare” este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, dispunând efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cel în cauză.
Buzoianul este bănuit că, în perioada octombrie 2010 – martie 2015, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni nereale, constând în achiziții de nucă și miez de nucă de la persoane care nu erau autorizate în domeniul respectiv, în vederea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, în acest mod fiind prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de peste 4, 3 milioane de lei.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului.