În urma unui raport de constatare tehnico-științific echivalent cu o expertiză financiară contabilă, procurorii de la DIICOT Buzău ar fi extins cercetările în dosarul în care mai mulți funcționari din Primăria Buzău sunt cercetați pentru fraude informatice și abuz în serviciu. Anchetatorii și-ar fi îndreptat atenția către fostul primar Constantin Boșcodeală și viceprimarul Fănică Bârlă. Cercetările
sunt, se pare, destul de avansate, astfel că nu este exclus ca în scurt timp dosarul să ajungă în instanță.
Reamintim că, în luna noiembrie, anul trecut,în urma unor descinderi ale procurorilor DIICOT Buzău la Direcția Economică din Primăria Buzău, Ion Gegea, șeful direcției, Cătălin Boaru, șeful Serviciului pentru Persoane Juridice, Mihai Bogdan Neamu, un funcționar al aceluiași serviciu, Virgil Toșu șeful Serviciului Urmărire, Executare și Colectare Creanțe Fiscale Persoane Fizice și George Bunea, un subaltern al acestuia, au fost reținuți. Ulterior pe numele lor instanța a dispus măsuri preventive. Între timp, doi dintre cei cinci funcționari reținuți la începutul anchetei Cătălin Boaru și Mihai Bogdan Neamu au revenit la serviciu, dar au fost încadrați pe alte posturi decât cele ocupate la serviciul pentru persoane juridice din cadrul Direcției Economice.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 – 2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău, s-a constituit un grup infracţional organizat format din mai mulţi funcţionari publici care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire şi executare a creanţelor persoanelor fizice şi juridice.
S-a reţinut că membrii grupului au introdus în sistemul informatic de taxe şi impozite date nereale, prin care au fost clasate şi anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenţionale (parte din ele vizând funcţionari cu atribuţii de conducere la nivelul unor instituţii publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliţie).
De asemenea s-a reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupului au diminuat cuantumul debitelor datorate de către doi agenţi economici, nu au urmărit, executat şi încasat creanţele fiscale datorate cu titlu de impozite şi taxe locale pentru bugetul local al municipiului Buzău precum şi a amenzilor contravenţionale aplicate unor persoane juridice.
Prejudiciul produs bugetului de stat este în cuantum de 3.135.454, 76 lei (din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenţionale şterse nelegal din sistemul informatic şi 3.098.859,77 lei, reprezentând creanţe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău şi de stat, neurmărite, neîncasate şi neexecutate silită)„, preciza DIICOT Buzău într-un comunicat de presă emis pe 17 noiembrie 2015.