O directivă a Uniunii Europene obligă statele membre să introducă un nou test medical pentru cei care doresc să obţină sau să îşi schimbe un permis de conducere. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 ar trebui să devină obligatoriu în România testul pentru apnee în somn.
Pentru testare, subiectul trebuie să doarmă o noapte într-un laborator de somn, unde este monitorizat cu aparatură specială. În toată ţara au competenţe pentru a efectua testele de somnologie doar 70 de medici, susține DCNews. Cele 40 de laboratoare de somnologie din ţară pot verifica circa 20.000 de persoane pe an, dacă funcţionează la capacitate maximă. În cazul în care este descoperit un caz de apnee se recomandă folosirea unui aparat de respirat cu presiune pozitivă, pacientul mai petrece o noapte în laborator, pentru ca medicii să poată supraveghea reacţiile la tratament.
Anual, aproximativ 200.000 de români îşi iau sau îşi schimbă carnetul auto şi au nevoie de examen medical. Laboratoarele nu vor putea face faţă cererii, iar mersul la privat nu va fi o opţiune din cauza lipsei specialiştilor.
O soluţie ar fi introducerea unui test care simulează condusul pe un drum monoton, timp de o oră sau două. Doar cei care aţipesc în simulator ar urma să fie trimişi o noapte la spital. Simulatoarele trebuie, însă, achiziţionate, autorizate şi dotate cu personal calificat.
Sindromul de apnee în somn reprezintă oprirea respiraţiei în timpul somnului, urmată de trezirea din lipsa oxigenului. Aceste treziri episodice nu sunt conştientizate, dar perturbă calitatea somnului, astfel încât pacientul se simte obosit toată ziua. Sforăitul persistent şi zgomotos este un simptom la marea majoritate a celor care suferă de apnee obstructivă. Alte simptome sunt senzaţia de sufocare, mersul frecvent la toaletă în timpul nopţii, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea şi somnolenţa în timpul zilei. Din cauza acestor probleme, riscul ca un şofer să adoarmă la volan sau să facă accidente este crescut.