Depui 1.000 de lei la bancă pentru un an? S-ar putea să pierzi din ei

de Stiri Buzau Media

bani-leiCâştigul real obţinut în prezent de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este pozitiv la cinci bănci şi negativ la 18 bănci, reiese dintr-o analiză care a vizat un număr de 23 de bănci din sistem.

Dintre băncile analizate, doar la cinci DAE este pozitivă, respectiv câştigul real, iar la 18 bănci DAE este negativă şi la fel şi câştigul real. În acest moment, cel mai mare câştig obţinut de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este de 16,08 lei, iar depozitul cel mai păgubos, cel cu o pierdere de 50,97 de lei, potrivit portalului Finzoom.

Din analiză reiese că băncile care oferă cele mai mari dobânzi nominale nu au şi cea mai bună DAE, respectiv cel mai mare câştig real.

Potrivit analizei Finzoom, câştigul real este pozitiv la toate băncile care oferă depozite populaţiei doar pentru sume mai mari de 7.000 de lei, respectiv 10.000 de euro şi 11.000 de dolari, depuse pe o perioada de 12 luni.

Comisioanele percepute de bănci care reduc câştigul din dobânda sunt cel de deschidere de cont, de administrare, de închidere sau de retragere numerar la scadenţă de la ghişeu (pentru că orice depozit trebuie însoţit de un cont curent). La acestea se adaugă şi impozitul de 16% pe dobânda nominală.

În acest moment, opt bănci din sistem, cele mai mari, percep comision de retragere numerar la ghişeu, chiar dacă retragi banii în ziua scadenţei. Dacă retragi banii în afară scadenţei, acest comision este mult mai mare şi pierzi şi dobânda.

Pe de altă parte, există şi comisioane care nu se includ în DAE. Unul dintre ele este comisionul de retragere numerar neprogramat, care variază între 0,5% (minimum 3,5 lei) şi 2%. Altul este comisionul de retragere numerar pentru sumele anunţate şi neridicate. Acestea sunt fie în suma fixă, 15 – 20 de lei, sau între 0,1% şi 2% din suma.

În aceste condiţii, Finzoom recomandă deponenţilor să ţină cont de toate aceste comisioane care le pot eroda economiile, să aleagă depozitul în funcţie de DAE şi de câştigul real, să nu spargă depozitul înainte de scadenţă şi să ştie că dobânzile afişate la banca sunt anuale, nu lunare.

Pe de altă parte, deşi câştigurile la banca sunt mici, nu este recomandată păstrarea economiilor la saltea, iar deponenţii trebuie să ştie că depozitele la bănci sunt garantate în limita a 100.000 de euro/deponent pe banca, de către Fondul de garantare a Depozitelor Bancare, a atras atenţia Irina Chiţu.

În acest moment, dobânda medie la depozitele în lei este de 0,93%, în scădere accentuată de la 9,37% în 2009, la euro – 0,26%, faţă de 3,15% în 2009, iar la dolari 0,32%, faţă de 1,86% la acelaşi moment de referinţă, mai reiese din analiza Finzoom.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns