IPJ Buzău recrutează candidaţi pentru Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi

de Stiri Buzau Media

ipjÎncepând de ieri, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău recrutează candidați în vederea participării la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, care pregătesc specialiști pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2016.

Detalii privind cifrele de școlarizare precum și condițiile de recrutare sunt postate pe site-ul inspectoratului (http://bz.politiaromana.ro) /Secțiunea Carieră.

 Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” Bucureşti, Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu“ – Oradea şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, precum şi pe locurile M.A.I. la Academia Tehnică Militară Bucureşti, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Institutul Medico-Militar, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” Piteşti, Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale “Amiral Ion Murgescu”.
Pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti sunt aprobate 125 de locuri la specializarea „Drept” (70 de locuri pentru I.G.P.R.) şi 250 de locuri pentru specializarea „Ordine şi siguranţă publică” (205 pentru I.G.P.R.), dintre acestea din urmă 6 fiind repartizate minorităţii romilor, 5 celei maghiare, iar 3 altor minorităţi.
La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” sunt 700 de locuri, dintre care 16 pentru minoritatea romilor şi 8 pentru alte minorităţi, iar pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj sunt 150 de locuri, din care 6 pentru minoritatea romă şi 3 pentru alte minorităţi.

Persoanele interesate să participe la concursurile organizate în vederea admiterii în instituțiile de învățământ superior/ unitățile de învățământ postliceal din cadrul M.A.I., respectiv M.Ap.N. pot să se prezinte la Centrul de Prevenire a Criminalității — Clubul Polițiștilor, situat în municipiul Buzău, B-dul Unirii, bl. 16 J, parter, pentru informare, îndrumare și înscriere până la data de 27.05.2016 (candidații care optează pentru instituțiile de învățământ superior ale M.A.I, M.Ap.N. și S.R.I, precum și pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.Ap.N.), respectiv până la data de 29.07.2016 (candidații care optează pentru unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I.).

Astfel:

— Luni, marți, joi și vineri între orele 10,00-14,00.

— Miercuri între orele 14,00-18,00;

Alte informații suplimentare pot fi obținute zilnic între orele 08:00 — 16:00 de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, personal sau telefonic la numerele: 0238/402009, 0238/402112.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns