Meteorologii au revenit miercuri și au anunțat că până vineri noapte nu vom scăpa de ploi. Precipitații abundente vor avea loc în toată ţara iar în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55 kilometri pe oră.
Informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 23.00.
„În intervalul menţionat, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi izolat în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp, în 24 de ore”, potrivit ANM.
În Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50-55 de kilometri pe oră.
Miercuri, până la ora 18.00, sunt sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bihor, Arad şi Caraş-Severin. Sub avertizare cod galben sunt şi zone limitate din nordul judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa şi din estul judeţului Timiş. În aceste judeţe, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat, mai ales în zona de munte, 40-50 de litri pe metru pătrat.