Ultimatum pentru Ionel Tescaru! Toma cere demisia directorului Companiei de Apă

de Stiri Buzau Media

DSC_0094Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere directorului de la Compania de Apă, Ionel Tescaru, să demisioneze. Cererea, făcută la finalul ședinței Consiliului Local al Municipiului, a sunat ca o somaţie pentru managerul celei mai mari companii subordonate Consiliului Local Municipal Buzău. „Îl rog pe domnul Tescaru să-şi dea demisia, oficial, dacă mai are un pic de bun simţ. Aş dori să nu tergiversăm foarte mult convocarea Adunării Generale, pentru a lua măsuri de îndată pentru a reduce preţul apei şi încet-încet să îmbunătăţim calitatea ei”, a spus Toma.

Primarul Constantin Toma a cerut susţinere consilierilor locali pentru acţiunile pe care le va iniţia în legătură cu Compania de Apă precizând că îşi doreşte reducerea preţului la apă, dat fiind că buzoienii plătesc unul dintre cele mai mari tarife din ţară, explicând că argumentul programelor europene care ar fi condus la majorări de tarife a fost contrazis. Toma a adus la ședința CLM două mostre de apă în două sticle: una de la robinet, alta limpede aşa cum este de dorit să fie apa buzoienilor pe viitor.

Primarul Buzăului a făcut public salariul directorului de la Compania de Apă, majorat imediat după alegerile locale. „Domnul Tescaru, avea salariul, 175 de milioane, net în data de 31.05.2016, atunci când a avut loc Adunarea Generală în care a modificat statutul, iar Consiliul Local nu mai poate lua nici o decizie. Din 8 iunie, când a văzut cine a ieşit primar, s-a mai aplicat o mărire de salariu. Tupeul este maxim!”, a susținut Constantin Toma.

Managerul Companiei de Apă, Ionel Tescaru, se află în concediu de odihnă, în acest moment.

FOTO newsbuzau.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns