La 10 zile de la Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Înviere, în Biserica Ortodoxă se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh, praznic cunoscut şi sub numele de Rusalii sau Cincizecime.
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh datează din secolul apostolic, adică din primele veacuri creştine. Atunci, la Cincizecime erau marcate atât Pogorârea Duhului Sfânt, cât şi Înălţarea lui Hristos. Ulterior, în jurul secolului al V-lea, cele două sărbători au fost separate. Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în Faptele Apostolilor, unde se spune că Duhul Sfânt S-a coborât din cer că un vuiet puternic, împărţindu-se deasupra capului fiecăruia dintre cei prezenţi în chip de limbi de foc. Potrivit exegeţilor, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, la eveniment nu au luat parte numai Apostolii. În tradiţia ortodoxă, precum şi în cea româno-catolică, se spune că la Cincizecime era de faţă şi Maică Domnului. Aşadar, Sfântul Duh s-a revărsat peste toţi membrii Bisericii, iar faptul că limbile de foc se despart arată că fiecare dintre noi se învredniceşte de primirea Duhului după propriile puteri. Duhul ne sfinţeşte pe toţi în parte şi pe toţi laolaltă, în comuniune.
În momentul Pogorârii Duhului Sfânt, se spune că Apostolii au primit harul de a grai în limbi pe care, până atunci, nu le cunoscuseră, pentru a propovădui învăţătură Mântuitorului şi altor neamuri, în diverse limbi. Încă din ziua Cincizecimii, Apostolii s-au făcut înţeleşi de iudeii veniţi la Ierusalim din toate colţurile Orientului. Sfântul Petru a vorbit mulţimii, spunând oamenilor că astfel se împlinise profeţia lui Ioil: Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul. În aceeaşi zi, trei mii de persoane au primit botezul creştin.
Despre Pogorârea Sfântului Duh se vorbeşte că despre actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos din umanitatea Să în oameni. Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat prin lucrarea Duhului Sfânt, şi tot prin Duhul Sfânt, în Biserica, suntem făcuţi părtaşi ai vieţii dumnezeieşti şi omeneşti a lui Hristos.
Obiceiuri de Rusalii
În ziua de Rusalii se obişnuieşte să se aducă în biserici frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor de foc şi al coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate, apoi împărţite credincioşilor. După terminarea slujbei, preotul iese în câmp pentru a sfinţi apă ce se va folosi la stropitul semănăturilor, în timp ce oamenii împodobesc mormintele cu flori şi frunze verzi.
În mitologia românească, rusaliile mai sunt cunoscute sub numele de iele, şoimane, milostive, doamne sau împărătesele-văzduhului. Sunt fiinţe ce umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi vieţuiesc în locuri neumblate. Se crede că pământul unde au poposit rusaliile rămâne că pârjolit şi neroditor. Nu se ştie câte sunt la număr şi nici nu li se spune pe nume, că să nu se supere. În tradiţia populară, erau respectate şi temute, crezându-se că sunt aducătoare de boli. În unele legende se spune că rusaliile pot răpi tinerii chipeşi, că să danseze cu ei. După ce este eliberat, tânărul nu are voie să povestească despre cele trăite, văzute şi auzite, sub pedeapsa cu moartea. Nu erau în siguranţă nici cei care nu respectau timpul lor, adică din sâmbăta dinaintea duminicii Pogorârii Sfântului Duh până luni după-amiază din săptămâna a doua de după Rusalii.
Ca să apere gospodăriile de mania rusaliilor, oamenii mai obişnuiesc şi astăzi să agaţe la porţi sau la intrarea în casă ramuri verzi de tei. Despre tei se crede că are puterea să ferească gospodăriile de grindină sau de duhurile rele. Leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de rusalii era jocul căluşarilor. Alte leacuri erau usturoiul şi pelinul. Tot în ziua de Rusalii, bătrânele culeg plantele cu puteri tămăduitoare, căci se crede că numai până la Sânziene ele îşi păstrează virtuţile.
