Papa Leon I cunoscut ca Papa Leon cel Mare, a fost papă în perioada 440 – 461. În anul 452, Papa Leon cel Mare a stăvilit invazia lui Attila în peninsula Italică, întâlnindu-se cu el la Mantova, unde l-a convins să elibereze robii și să facă drum întors. Papa Leon cel Mare s-a pronunțat în numeroase chestiuni teologice. S-au păstrat 69 de predici în care Papa Leon cel Mare a clarificat unele probleme dogmatice fundamentale. Papa Leon cel Mare a fost elevat în rândul sfinților și este recunoscut în Occident precum și în Orient.
Primul papă căruia posteritatea i-a acordat titlul de „cel Mare” este Sfântul Leon, care a stat la cârma Bisericii lui Cristos între anii 440 și 461. Pontificatul Papei Leon cel Mare a fost o perioadă plină de dificultăți pe plan intern și extern. În acești ani, Attila , „Biciul lui Dumnezeu”, s-a îndreptat spre Roma în fruntea armatelor sale. Attila nu cunoștea nici mila față de oameni, nici respectul față de cele sfinte; cu prestigiul persoanei sale și cu puterea cuvântului său, Papa Leon l-a convins pe temutul conducător să cruțe Roma și chiar să părăsească Italia. Peste câțiva ani, în 455, vandalii ajung la porțile Cetății Eterne, hotărâți să nu lase în urma lor decât un morman de ruine grămădite peste cadavrele locuitorilor săi; Papa Leon îl îmblânzește pe căpetenia lor Genseric și obține favorul de a fi cruțate toate lăcașurile de închinare, cu toți cei ce se vor adăposti în ele.
Bisericile, mănăstirile, catacombele, cavourile, cimitirele au devenit pentru câtva timp adăpostul cetățenilor îngroziți; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populației a fost salvată. Despre Papa Leon cel Mare nu avem prea multe detalii biografice, deoarece lui nu-i plăcea să vorbească despre el însuși în scrisorile sale. Era conștient de înălțimea funcției sale și a știut să întruchipeze în persoana și activitatea sa demnitatea, puterea și grija de părinte a lui Petru, capul apostolilor. Atitudinile lui, întotdeauna solemne, adesea severe, nu au îndepărtat căldura umană și entuziasmul, așa cum ne putem da seama după cele 96 de „Sermones” – predici – și peste 170 de scrisori care au ajuns până la noi. Îndeosebi omiliile ni-l arată ca pe unul dintre cei mai mari papi ai Bisericii, preocupat cu părintească dragoste de binele sufletesc al fiilor săi, cărora le vorbește într-un limbaj foarte accesibil, traducându-și gândurile în forme scurte și practice pentru trăirea vieții creștine.
Când, în ziua de 10 noiembrie 461, a închis ochii pentru lumina soarelui material, iar în anul 668 mormântul i-a fost mutat și un monument i-a fost înălțat în interiorul bisericii. Contemporanii săi au înțeles că, prin el, Dumnezeu a dăruit Bisericii o piatră solidă la temelia credinței, iar imperiului de Apus, aflat în declin, un salvator providențial; pentru aceste motive, l-au numit Papa Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat împotriva acestui titlu ar fi fost el însuși.
