În aceasta lună, în ziua a opta, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului.
Cuviosul Nostru Părinte Emilian a fost mai întâi călugăr la Mânăstirea ridicată de Sfântul Tarasie (cf. 25 februarie), unde se remarcă prin virtuțile sale. La un timp după prietenii și frați ai săi întru asceză, Sfântul Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor (cf. 23 mai), si Sfântul Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei (cf. 8 martie), el fu la rândul său ridicat la rangul de episcop și succedă Mitropolitului Cizicului, Nicolae (după 788). Se arată drept un credincios econom al harului dumnezeiesc și se distinse atât prin milostenia sa, cât și prin blândețea deprinderilor sale.
Cu ocazia conferinței despre închinarea la Sfintele Icoane, convocată la palat de către împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820), în 815, Sfântul Emilian îl interpela pe suveranul eretic și îi spuse că dacă problema dogmelor era de ordin strict ecleziastic, ea trebuia să fie rezolvată la biserică și nu în fața autorităților civile. În urma acestei curajoase mărturii de credință, el fu exilat. După vreo cinci ani de încercări, muri, se crede, asasinat de agenții împăratului și plecă la ceruri, la curtea Sfintilor Mucenici triumfători (după Menologul lui Vasile al II lea, el ar fi murit în pace la locul său de exil).
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Miron, făcătorul de minuni, episcopul Cretei.
Acest sfânt a fost născut în Avrachi, cetate din Creta, aproape de Cnoson, împodobindu-se cu dumnezeiască și dreapta credință. La începutul vieții lui, luându-și femeie, era plugar și ajuta pe săraci din roadele ce i se făceau; și cu cât da mai mult, cu atât mai mult i se înmulțeau roadele. Iar milostenia la el era peste firea omenească; se spune că a prins la aria lui 12 oameni, care îsi umpluseră sacii cu grâu, și se chinuiau să-i ridice pe umeri neîndurându-se să deșerte din saci. Iar el, în loc să le facă certare, se străduia cu dânșii ca să-i ajute, ridicând cu mâna lui sacul fiecăruia și punându-i-l pe umeri, le-a poruncit să nu spună nimănui nimic.
A fost hirotonit preot în sfânta lui Dumnezeu Biserică; iar dacă a încetat prigoana, a fost făcut arhiereu al Cretei, unde a făcut multe minuni. Și savârșindu-și rămășița vieții cu cuviință și cu plăcere dumnezeiască, și prăznuind luminat praznicele mucenicilor, la vârsta de 100 de ani către Domnul s-a mutat, către anul 350.
