Începe cu adevărat sezonul pentru Gloria. După cele 3 puncte care trebuiau obligatoriu bifate în faţa juniorilor Oţelului, pe fotbaliştii buzoieni îi aşteaptă miercuri un duel extrem de greu. În Crîng vine FC Clinceni, o formaţie cu bani, cu mulţi jucători de Liga I şi cu pretenţii de promovare, considerată de antrenorul Viorel Ion cu o valoare chiar şi peste cea a Rapidului, lidera seriei şi principala favorită la promovare. În tur, Gloria s-a făcut de ruşine în Ilfov, cedînd cu 1-6, după 1-1 la pauză şi după o parte secundă groaznică. Pentru partida de miercuri, revin în echipa buzoiană mijlocaşii Georgian Marcu şi Claudiu Dumitrescu, suspendaţi etapa trecută la Galaţi, însă Viorel Ion i-a pierdut pe fundaşul Alin Iordache şi pe mijlocaşul Gabriel Bobe, care au acumulat 4 cartonaşe galbene. După 20 de etape, Gloria ocupă locul 7, fiind despărţită de numai 2 puncte de SC Bacău, ocupanta ultimului loc de play-off, în timp ce FC Clinceni este pe locul 4. Partida dintre Gloria şi FC Clinceni se dispută de la ora 15.00, iar preţul unui bilet, intrare generală, este de 10 lei.