Finala Cupei, Berca – Lanuri, marţi seară, în Crîng!

de Stiri Buzau Media

faza cupaCampioana şi, respectiv, „bronzul” recent încheiatei ediţii a Ligii a 4-a, Petrolul Berca şi Voinţa Lanuri se întîlnesc marţi seară, de la ora 20.00, în nocturnă, pe Stadionul „Gloria”, într-o reprezentaţie pe care ambele o vor de gală – finala Cupei României, faza judeţeană! Berca are şansa de a realiza eventul la capătul unui sezon fulminant, în care a cucerit titlul de campioană a Buzăului cu 30 de victorii în tot atîtea partide, a marcat nu mai puţin de 194 de goluri şi a primit dora 19, performanţe care vorbesc de la sine despre forţa echipei care ne va reprezenta la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. De partea cealaltă, va sta o trupă cu jucători experimentaţi şi cu experienţa acestei competiţii, Voinţa Lanuri, deci toate premisele pentru un spectacol deosebit! De menţionat că înainte, în pauza şi după joc va avea loc festivitatea de premiere a tuturor cîştigătorilor participanţi în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal în anul competiţional 2015-2016. În plus, tot marţi, dar pe terenul sintetic, începînd cu ora 16.00, vor avea loc finalele Campionatelor de Juniori din Ligile a 5-a şi a 6-a: Inter Calvini – AS Balta Albă (ora 16.00, Liga a 6-a) şi Unirea Stîlpu – Cereanim Smeeni (ora 18.00, Liga a 5-a).

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns