Federația Română de Handbal a încredințat Buzăului organizatrea turneului de baraj pentru promovare sau menţinere în Liga Naţională de handbal feminin. Competiția va avea loc la Sala Sporturilor din municipiul Buzău, în perioada 7-9 iunie.
În acest moment, se cunosc doar două dintre participantele turneului de baraj de la Buzău, divizionarele secunde Corona Braşov şi CSM Roman, care au obținut dreptul de a disputa barajul pentru accederea în Liga Florilor. Ultimele două echipe care vor fi, de asemenea, prezente la Buzău, prim-divizionare, urmează a se stabili după ultimul turneu al Ligii Naționale feminine de handbal.
Cu trei etape înainte de finalul campionatului Ligii Naționale feminine, trei echipe se luptă pentru singurul loc salvator, în timp ce celelalte două vor ajunge la baraj: CSM Slatina se află pe locul 10, cu 28 de puncte, SCM Craiova ocupă poziția 11, cu 25 de puncte, iar Dacia Mioveni se află pe 12, cu 24 de puncte. Formațiile CSM Galaţi, CSU Cluj Napoca şi Activ Ploieşti au retrogradat direct.