Un nou an al milei lui Dumnezeu

de Stiri Buzau Media

Inceputul_anului_bisericesc-1_w747_h373_q100Începând cu 1 septembrie am intrat într-un nou an bisericesc, un nou an al milei lui Dumnezeu și al răscumpărării timpului nostru din această lume prin milostenie, pace și rugăciune. Ne amintim că Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea publică vestind împlinirea profețiilor Legii Vechi. În vechime, în această zi poporul mulțumea lui Dumnezeu pentru anul care a trecut și pentru roadele câmpului, care erau culese și depozitate pentru un nou an.

Anul nou bisericesc își găsește ecoul în tradiția vechi-testamentară a poporului ales, în depozitarul experienței istorice a acestuia cu Dumnezeu. În Legea Veche se prăznuia la începutul lunii a 7-a a calendarului iudaic, corespunzătoare lunii septembrie, sărbătoarea trâmbițelor, care marca sfârșitul perioadei agricole și începutul secerișului și al recoltării. La Levitic 23, 23-25 se spune: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trâmbiţelor şi adunare sfântă să aveţi; Nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului”. Iar la Numerii 29, 1 citim: „În ziua întâi a lunii a şaptea de asemenea să aveţi adunare sfântă, şi nici un lucru să nu lucraţi; pe aceasta să o socotiţi o zi a suflatului în trâmbiţe”. Este semnificativ că în imaginarul iudaic secerișul este asemănat cu sfârșitul veacurilor și cu judecata lui Dumnezeu, de aceea începutul lunii septembrie amintea prin lucrările specifice încheierii unui ciclu agricol de venirea lui Dumnezeu și judecata finală. În acest sens, secerișul este folosit în Noul Testament de Mântuitorul Iisus Hristos ca o imagine vie și grăitoare pentru sfârșitul lumii: „Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii și, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului” (Matei 13, 39-40); „Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră” (Ioan 4, 35-36); „Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi” (Matei 24, 32-33). Toate aceste semne prezentate de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că timpul este o oglindă în care trebuie să privim prefacerea noastră lăuntrică și restaurarea propriei ființe în lumina harului Sfântului Duh, de aceea Biserica a păstrat acest înțeles mistic al timpului și a adoptat orânduirea lui potrivit înțelegerii iudaice, având ca început al anului bisericesc data de 1 septembrie.

„Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”

La această sărbătoare evreiască a intrat Domnul Iisus Hristos în sinagoga iudeilor şi, luând cartea lui Isaia Prorocul, a citit cuvintele: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). După citirea acestui pasaj de la Isaia, Domnul Hristos a proclamat împlinirea acestei profeții: „Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4, 20-21). Toate speranțele, așteptările și lacrimile poporului ales s-au îndreptat spre acest moment sfânt și binecuvântat. Lanțul timpului căzut care îi trăgea pe oameni în prăpastia întunecată a iadului a fost rupt de către Hristos și toate s-au reașezat pe o nouă traiectorie. Celor neputincioși și lipsiți de harul Sfântului Duh li s-a adus mângâiere și eliberare. Biserica ni-l înfățișează astăzi pe Hristos ca stăpân al timpului, ca începător al unei noi ere a omenirii.
În viața duhovnicească și noi suntem chemați să punem mereu început nou, iar începutul anului bisericesc ne descoperă valoarea personală a cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Scriptura trebuie să se împlinească în viețile noastre, de aceea suntem chemați să o ascultăm și să o împlinim.

Multe dintre cântările slujbelor din prima zi a noului an bisericesc amintesc de binecuvântarea lui Dumnezeu și de darurile pe care El le revarsă în lume. Ele ne spun de un nou an al lui Dumnezeu. Toate aceste cântări își iau tema principală din Psalmul 64, o rugăciune de slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul lumii și Proniatorul ei, Dăruitorul bogăției pământului, al recoltelor bogate, al bunei rodiri: „Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit” (Ps 64, 9). Recunoscând ajutorul lui Dumnezeu din anul precedent, Biserica se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze cununa noului an: „Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade grase” (Ps 64, 12). Rugăciunile și cântările Bisericii Ortodoxe nu doar recită minunatele lucrări ale lui Dumnezeu în creație și istorie, ci de multe ori oferă și sfaturi și îndemnuri despre cum putem să facem ca fiecare an să fie un an al harului lui Dumnezeu, un an al lui Dumnezeu. Spre exemplu, prima cântare a noului an bisericesc, de la slujba Vecerniei, pe glasul 1, ne reamintește că zilnic suntem dependenți de Dumnezeu: „Rugăciunea învățăturii celei dumnezeiești, de Însuși Hristos rostită, învățându-ne, în toate zilele să strigăm către Ziditorul: Tatăl nostru care ești în ceruri, pâinea cea spre ființă dă-ne-o nouă, trecând cu vederea greșelile noastre”. Cântarea de la Vecernie ne arată că învățătura lui Hristos este adevărata sursă a vieții noastre. Învățătura lui Hristos ne conduce la mărturisirea că Tatăl cel ceresc este Cel care ne asigură hrana materială și spirituală zilnică. Rugăciunea este calea comunicării neîntrerupte și a relației vitale cu Dumnezeu: „Cel ce vremi roditoare și ploi, din cer dai celor de pe pământ, și acum primind cererile credincioșilor, mântuiește de toată nevoia pe robii tăi. Că îndurările Tale sunt cu adevărat revărsate peste toate lucrurile tale. Pentru aceasta, binecuvântând intrările și ieșirile, îndreptează lucrurile mâinilor noastre (…)” (prima Sedelnă de la Utrenie).

Tradiții și evenimente istorice legate de începutul anului bisericesc

Anul nou bisericesc mai este numit în tradiţia românească şi indictul sau indictionul, cuvânt care înseamnă arătare şi poruncă şi aminteşte de un eveniment în Imperiul roman, căci la această dată se stabileau pentru 15 ani impozitele și soldele. Începutul anului nou bisericesc la 1 septembrie s-a stabilit pentru toată Biserica creştină la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). În prima zi a anului bisericesc este pomenit Sfântul Simeon Stâlpnicul, care a trăit pentru mulți ani pe un stâlp, stâncă sau ridicătură de pământ, în rugăciune și viață ascetică. Prezența acestui sfânt ascet ne arată că anul bisericesc nu este întâmpinat cu bucurie lumească, frenezie și petrecere, este un an care nu se începe cu beție și lăcomie, ci este un timp al odihnei fizice pentru a facilita me­ditația duhovnicească și reculegerea, rugăciunea și manifestarea spirituală a omului, este un prilej de a dărui viața noastră lui Hristos. În Biserica Ortodoxă Română este prăznuit astăzi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), care a trăit între 470-545. Originar din Dobrogea, acest părinte străromân a stabilit periodizarea istoriei în era antecreștină și era creștină. De la el, anii istoriei umane sunt împărțiți după „înainte de Hristos”; sau „după Hristos”. Acest Părinte al Bisericii a adus o contribuție importantă și la stabilirea datei prăznuirii Sfintelor Paști, precum și la stabilirea datei mai multor sărbători creștine.

ziarullumina.ro