DNA cere cinci ani de închisoare cu executare pentru Titi Holban. Deputatul, plângând: Am pierdut tot. Banii au fost împrumutați

de Stiri Buzau Media

holban-titiProcurorii DNA au solicitat la apel cinci ani de închisoare pentru Titi Holban, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, deputatul spunându-le judecătorilor, plângând, că a pierdut tot şi nu mai are nimic de pierdut, iar cei 10.000 de euro despre care DNA spune că au fost primiți drept șpagă, erau împrumutați celui care l-a denunțat.

„Banii au fost împrumutaţi. Am avut o întâlnire cu Paul Rădulescu în septembrie la notar şi atunci m-a amenintat. Paul Rădulescu, având acea condamnare şi cercetarea pentru evaziune fiscală, a căutat să beneficieze de acest denunţ. Din 2008, de când am intrat în politică, soţia avea o firmă cu 70 de angajaţi, acum este în faliment. Casa este vândută. Am poprire pe 34.000 lei de la Parlament. Pot sa spun că am pierdut tot. Nu mai am nimic de pierdut”, le-a spus, cu lacrimi în ochi, deputatul Titi Holban judecătorilor.

Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat instanţei să majoreze pedeapsa lui Titi Holban de la trei la cinci ani şi să dispună executarea acesteia, având în vedere fapta comisă de parlamentar.

După pledoariile finale ale avocaţilor şi ultimul cuvânt al deputatului, instanţa a rămas în pronunţare pentru 16 noiembrie.

Un  complet de trei judecători de la instanţa supremă l-a condamnat, pe 16 martie, pe deputatul PSD Titi Holban la trei ani de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de încercare de patru ani. Decizia a fost contestată de Titi Holban şi de procurori la Completul de cinci judecători al ICCJ, care va da o decizie definitivă în această cauză. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Holban în 2014. „În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi, deputat în Parlamentul României, a promis unui denunţător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca acesta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre direcţiile regionale antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, au arătat procurorii anticorupţie în rechizitoriu.