Mii de euro plătite de echipele buzoiene de handbal pentru înregimentarea unor jucători străini

de Stiri Buzau Media

Cele două echipe buzoiene din Ligile Naționale de handbal, SCM Gloria, le feminin, și Handbal Club, la masculin, au decontat sume frumoase către Federația Române de Handbal ca taxe în urma transferurilor jucătorilor străini.

Potrivit unei analize a Eurosport, Gloria ar fi trimis către Federație 11.000 de euro, în timp ce Handbal Club Buzău, 43.000 de euro, taxe aferente actualului sezon competițional. Responsabilii clubului masculin preciează însă că suma vehiculată este eronată, deoarece, suma pe care Handbal Club Buzău a plătit-o Federației este de aproape 25.000 de euro.

Potrivit regulamentului Federației Române de Handbal, cluburile sunt nevoite să plătească taxe de transfer suplimentare, în cazul în care aduc jucători străini. La primii doi jucători se plătesc câte 1.000 de euro/transfer, la al treilea – 2.000, la al patrulea – 3.000 și așa mai departe. Sumele se dublează, însă, dacă jucătorii sunt aduși de cluburi în timpul sezonului!

La SCM Gloria Buzău, antrenorul Adrian Chiruț mizează pe 5 „straniere”. La masculin, Handbal Club Buzău a început sezonul cu 9 străini în lot, dar, după plecările a doi iranieni, au mai rămas doar 7 jucători străini.

Știri despre: , ,